Julio Cesar a efectuat în această dimineață vizita medicală, alături de lotul lui Dinamo.
Deși e decis să-și rezilieze contractul, brazilianul a surprins și s-a prezentat la Institutul Nașional de Medicină Sportivă.
Așa cum ProSport v-a anunțat, despărțirea dintre jucător și clubul din Ștefan cel Mare e tot mai greoaie.
Acționarii și-au dat acordul ca acesta să plece, însă trebuie să se găsească o cale să se rezilieze contractul pe care fundașul l-a semnat anul trecut. Deocamdată, fundașul va intra într-un program separat de pregătire și are șanse mici să plece în primul turneu de pregătire, din Antalya.
Lotul prezent la vizita medicală a lui Dinamo: portari – Lobonț , Dolha, Matache ; f undași – Homei, Tamaș, Izvoranu, L. Goian, Mușat, D. Grigore, J. Cesar; m ijlocași – Mitea, Ropotan, N’Doye, Ze Kalanga, Ad. Cristea, Boștină, Torje; a tacanți – Dănciulescu, Niculescu, M. Niculae, Miranda, Andrei Cristea.
De la vizita medicală a formației conduse de Mircea Rednic au lipsit Bratu, Pulhac și Zicu, care sunt accidentați și își continuă programul de recuperare, în timp ce Blay, Zie Diabate, Thiago și Vranjkovic au fost învoiți, ultimii doi încercând să își caute echipe pentru că alb-roșii nu vor mai conta pe ei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER